Sari la conținut
Prima pagină » Idei de afaceri cu ajutorul unui credit fulger aprobat online

Idei de afaceri cu ajutorul unui credit fulger aprobat online

redit fulgerO afacere pe care să o poți dirija de la propriul tău domiciliu poate să ajungă ceva care să îți ocupe tot timpul, în funcție de implicarea și nevoie pe care le ai. Poți începe afacerea direct de la tine acasă, fără să închiriezi sau să achiziționezi vreun teren sau sediu pentru noua ta afacere.

Există mai multe idei de afaceri, cum ar fi aceea de a vinde produse în mediul online, iar o astfel de activitate nu va implica prezența fizică a ta, deoarece vei putea face acest lucru din absolut orice loc.

Pentru început, trebuie să știi că există atât avantaje cât și dezavantaje, ca în cazul oricărei activități. Vom trece prima dată în revistă avantajele, iar ulterior vom nota și dezavantajele.

Cel mai mare avantaj al acestor afaceri pornite din livingul tău este acela că nu ai nevoie de o investiție enormă, ci de o sumă modică de bani. Pentru a putea duce la bun sfârșit cheltuielile cu noua ta afacere, vei putea aplica pentru un împrumut rapid nebancar, deoarece un astfel de credit fulger aprobat online nu te va mai pune pe drumuri către bancă, iar banii vor fi livrați în cea mai scurtă perioadă de timp posibilă la tine.

Un alt avantaj în cazul deschiderii unei astfel de afaceri este acela că vei avea posibilitatea să vinzi produse, cât și servicii atât pe nivel local, cât și în toată lumea. Cu ajutorul unei afaceri deschise la tine acasă vei putea să îți găsești un echilibru între viața de serviciu și viața de familie, ma ales dacă ai de întreținut o familie. Un ultim avantaj ar fi acela că prin intermediul unei afaceri deschise la tine acasă, la domiciliul tău, rudele sau prieteni vor fi stimulați și vor putea chiar să contribuie, fie financiar, fie cu idei sau alte lucruri.

Acestea au fost principalele avantaje în a deschide o afacere la tine acasă. Urmează să trecem în revistă și dezavantajele pe care le vei putea întâmpina în deschiderea unei astfel de afaceri.

În primul rând, trebuie să știi că este posibil să fii nevoit să îți transformi o cameră din casă într-un depozit sau chiar birou.

Un alt dezavantaj este acela că va trebui să ții cont de legile în vigoare în ceea ce ține domeniul în care îți vei dori să îți deschizi activitatea, pentru a nu există neplăceri cu autoritățile.

Cel de-al treilea avantaj, dacă îl putem numi așa, este acela că, în cazul în care afacerea ta va prospera, vei fi nevoit să îți închiriezi un depozit sau o clădire ceva mai mare și în același timp să angajezi mai multe persoane cărora să le atribui diferite sarcini.

Ultimul dezavantaj ar fi acela că în cazul muncii de acasă vei risca să ajungi o persoană ceva mai singuratică, în special în cazul în care nu ai o familie pe care să o întreții și de care să ai grijă. Această situație cu siguranță că își va pune amprenta asupra situației tale.

Așadar, te-am înștiințat atât din punct de vedere al avantajelor, cât și al dezavantajelor. Vedem că dezavantajele sunt puține și minore, astfel că nimic nu te-ar mai putea opri din a-ți deschide o afacere care să pornească din casa ta, asemeni marilor brand-uri.

Mai jos îți vom prezenta câteva idei de afaceri cu care să începi, sau de ce nu, să le și combini, dacă dispui de un buget suficient de mare și de o creativitate pe măsură.

  1. Produsele handmade

O primă idee de afacere cu care ai putea începe este aceea de creare a produselor handmade. Această idee de afacere este numai bună dacă te numeri printre cei cărora știu să creeze și să măsluiască corect diferite materiale, precum lemnul, plasticul, hârtia, etc. Odată ce ai creat aceste produse handmade, vei putea începe vânzarea lor în domeniul online

  1. Achiziționează produse „la grămadă” și vinde-le pe internet

Există destule persoane ce au ales să achiziționeze produse în mod en-gros iar ulterior să le vândă la bucată, în domeniul online, special pentru a obține profit. Trebuie să urmărești cu atenție ce produse se caută însă nu se regăsesc așa mult pe piața locală, să le achiziționezi, iar ulterior să le pui la vânzare. Astfel, profitul va fi garantat!

  1. Imprimarea la comandă

O altă afacere de succes ar fi aceea de a crea și comercializa diferite articole care să fie imprimate după comanda clienților tăi. Poți să o iei ușor, începând cu tricouri pe care să imprimi mai multe design-uri realizate de către de tine, tricouri pe care ulterior să le pui la vânzare. Odată ce începi să ai o bază de clienți și observi că afacerea începe să devină profitabilă, îți recomandăm să te extinzi și să apelezi și la imprimarea altor produse cum ar fi cănile, gențile, jucăriile, paharele, și așa mai departe.

  1. Vinde-ți serviciile în mediul online

O altă idee de afacere online este aceea de a-ți vinde serviciile pe care le poți oferi, în mediul online. Te pricepi la anumite lucruri, precum web design, ești programator sau îți place să scrii diferite texte?

Pune-ți anunțurile pe mai multe site-uri destinate acestui domeniu, iar ulterior începe să câștigi bani frumoși din acest lucru.

  1. Meditații online

Ca și în cazul ideii mai sus menționate, în cazul în care ești profesor sau ești specializat într-un domeniu anume, poți începe să oferi meditații online, în schimbul unei anumite sume de bani. În cazul în care elevii, clienții tăi vor fi mulțumiți, nu va dura mult până ce afacerea ta va începe să prospere.

  1. Monetizează un website

Dacă ești priceput la scris și te atrage domeniul online, ai putea începe prin a-ți deschide un website, pe care vei scrie zilnic și îi vei reîmprospăta și updata conținutul zilnic. Ulterior, ușor, ușor vei începe să câștigi o comunitate și vizitatori care vor accesa zilnic website-ul tău. Acum, poți pune la punct monetizarea website-ului tău, iar cu timpul vei putea chiar să vinzi anumite servicii, cât și produse.

  1. Jocurile video

În prezent, împătimiții de jocuri video pot să câștige sume destul de mari, datorită platformelor deja existente de streaming online. Pentru început, e nevoie să îți creezi o oarecare comunitate care să știe despre tine, să îți acceseze fiecare videoclip și să te facă cunoscut. Totodată, cu timpul vei putea să fii sponsorizat de diferite agenții ce reprezintă gaming-ul, acestea oferindu-ți anumite sume de bani pentru a le promova produsele în videoclipurile și stream-urile tale live.

Așadar, mai sus ai nu mai puțin de 9 idei de afaceri pe care le poți porni chiar de la tine acasă, afaceri care cu timpul, dacă le vei gestiona corect vor începe să prospere și să îți aducă câștiguri destul de mari. Vorbim aici de sume de bani ce pot ajunge chiar și la ordinul miilor de euro lunar. Ai nevoie de încredere, răbdare, perseverență și multă ambiție.

Este posibil să nu îți iasă imediat, să dai greș, să îți fie închisă subit afacerea, site-ul, canalul de stream, după caz. Nu trebuie să disperi, ci doar să te ridici și să devii și mai puternic. Odată ce ți-ai creat o comunitate, să fii sigur că acea comunitate te va urma și va afla rapid de noile tale ocupații cu ajutorul rețelelor de socializare pe care le pui la dispoziție pentru a interacționa direct cu comunitatea ta.

Există și varianta ca dintr-odată să te blochezi cu banii și să nu mai știi ce să faci. Poți rămâne fără materie primă, fără calculator, fără website, etc., tocmai într-un moment critic când nu dispui de bani. Pentru aceste situații există creditele fulger ne-bancare obținute cu ajutorul IFN-urilor.

Acum că ți-ai luat o piatră de pe inimă, te vom învăța cum să aplici pentru un astfel de credit. Pentru început, trebuie să verifici în detaliu oferta mai multor agenții ne-bancare și să o alegi pe cea potrivită ție.

Urmează să accesezi website-ul și să completezi o aplicație online ce nu durează mai mult de 10 minute. La finalul acesteia vei fi nevoit să încarci o fotografie cu actul tău de identitate, pentru ca respectivul IFN să facă o verificare în baza de date ale ANAF, spre a se asigura de faptul că înregistrezi venituri. Trebuie să înregistrezi un venit minim lunar de cel puțin 300 de lei pentru a putea obține un împrumut.

Odată ce împrumutul tău a fost aprobat, vei fi contactat direct, telefonic sau pe e-mail de către un reprezentant al IFN-ului la care ai aplicat, pentru a te înștiința vizavi de variantele disponibile, ca tu să intri în posesia banilor. Există 3 variante ca banii să ajungă la tine: direct pe contul tău bancar, reprezentantul să se deplaseze la domiciliul tău și să îți ofere suma împrumutată direct în plic, sau prin intermediul unei firme de curierat, aici putând ca toată operațiune să dureze până la 48 de ore.

Din moment ce ai intrat în posesia banilor, rezolvă-ți rapid problema, pune-ți din nou afacerea pe picioare și axează-te pe achitarea și încheierea împrumutului pe care l-ai obținut, deoarece aceste împrumuturi sunt destinate pe perioade scurte și medii de timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *