Ce îmi plac mie oamenii ăștia de-i dai afară pe ușă iar ei tot insistă să intre ba pe geam, ba pe horn, iar dacă nu reușesc țipă cât îi țin plămânii că are cineva ceva cu ei …
Sunt oameni care în micimea lor, au impresia că ei sunt cei mai cei și că nimeni nu-i poate împiedica să obțină ceea ce vor. Ei pot manipula adevărul, pot mermeli declarațiile de avere astfel încât să le dea un iz de acceptabilitate, pot da sute de mii de euro pe o mașină, fără ca lumea să se întrebe de unde atâta extravaganță la niște bugetari, pot împrumuta sute de mii de euro ca și cum un om obișnuit ar împrumuta câteva sute de euro.
Oamenii ăștia se cred mici zei, de o mie de ori mai oameni decât restul plevuștii, deoarece au impresia că prieteniile și relațiile vor putea fi folosite la nesfârșit pentru a se acoperi și sprijini unii pe alții.
Copiii de azi sunt altfel față de copiii de acum 20 de ani. Copiii de azi s-au născut cu informația la îndemână și au reușit să dobândească o capacitate mai mare de a procesa informații, știu să discearnă un FakeNews, pot să afle cam care este caracterul unei persoane publice doar căutând informații pe net …
Peste câțiva ani copiii de azi vor avea drept de vot și vor reuși să voteze în cunoștință de cauză. Dacă vor vedea Plumb, vor căuta date despre Plumb pe internet chiar înainte de a ajunge la secția de votare și vor reuși să afle cât face Plumbul!
Credeți că se vor mai lăsa conduși de agramați, inculți, vanitoși sau posesori de diplome obținute pe repede înainte?