Aplecând urechea în stânga şi în dreapta am constatat că există o mare nemulţumire în rândul populaţiei în ceea ce priveşte calitatea oamenilor politici aflaţi în fruntea ţării fie ei în opoziţie sau la guvernare în diverse momente istorice şi cum tot românul se pricepe la orice de la fotbal la fizică cuantică, cel puţin îndeajuns încât să-şi exprime o opinie, m-am gândit şi eu la o soluţie de filtrare a persoanelor sau personajelor ce pot ajunge la un moment dat la cârma acestei ţărişoare aflate de prea mult timp în voia sorţii.
Cum nu sunt la fel de doxat ca domnul Băsescu şi nici nu am cum să mă retrag într-un loc liniştit de unde să pot procura repede pălincă tradiţională astfel încât să mă pot concentra asupra redactării legilor ce-mi zăngăne în dovlecel am să vă expun doar efectele pe care eu cred că ar trebui să le producă iar dacă cineva din cei ce vor citi mai departe articolul acesta (personal cred că mulţi deja au abandonat această pagină înainte de a ajunge aici) va considera de cuviinţă poate va prelua ideile şi le va pune în practică !
În primul rând ar trebui înfiinţată ocupaţia de politician şi reglementată astfel încât pentru a putea presta această ocupaţie orice cetăţean al României să fie obligat să susţină un examen de licenţă a cărui organizare să fie guvernată de următoarele principii:
- orice cetăţean român să aibă dreptul de a se înscrie la examinare indiferent de studiile absolvite
- examenul să fie susţinut la cel puţin 5 discipline din care obligatorii: limba şi lieratura română, economie, matematică şi o limbă străină de largă circulaţie la alegere: engleză sau franceză
- pentru promovarea examenului să fie obligatorie o medie mai mare sau egală cu 5 şi cea mai mică notă obţinută să fie 4 iar sistemul de notare să fie acelaşi cu cel al ultimului examen de Bacalaureat
- de organizarea examenului să se ocupe Ministerul Educaţiei iar de corectarea lucrărilor membri ai Academiei Române
- organizarea sesiunilor de examen să fie făcută astfel încât cererile de examinare să fie soluţionate în maxim 30 de zile lucrătoare, sălile de examinare să fie supravegheate video iar acesul la imaginile şi sunetul camerelor de supraveghere să fie permis prin Internet în timp real către cel puţin 10.000 utilizatori simultan.
- pentru prevenirea afluxului de candidaţi şi pentru susţinerea financiară a organizării sesiunilor de examinare candidaţii trebuie să plătească o taxă în lei echivalentă cu valoarea a 30 grame de aur la ultimul curs comunicat oficial de Banca naţională a României, cei ce au promovat examenul vor fi renumeraţi cu o sumă egală cu 90% din taxa pe care au plătit-o pentru susţinerea examenului
În al doilea rând ar trebui modificate legile ce reglementează alegerile locale prezidenţiale şi parlamentare astfel încât pentru candidatura la una din funcţiile următoare: primar de municipiu sau de sector, senator, deputat, preşedinte al ţării, dobândirea licenţei de politician să fie obligatorie.
Multe persoane din cele ce mă cunosc îmi spun că am idei prea „creţe”, dar asta e … nimeni nu e perfect … cineva trebuie să aibă şi astfel de idei!
Ale articole recomandate de Zemanta (nu neapărat pe aceeaşi temă):
- Bon Jovi – Santa Fe (liviabonarov.wordpress.com)
- Anguish in the house of God – subtitrare in Limba Romana (rodiagnusdei.wordpress.com)
- Trei motive pentru care devii mai deştept la bătrâneţe (rokssana.wordpress.com)
- Film – Patimile lui Hristos (subtitrare in Limba Romana) (rodiagnusdei.wordpress.com)
- VAND ATV-uri Suceava 0743 975 888 sau 0753 658 267 – Suceava, Romania (travelpod.com)
- SUNT GELOASĂ! sau ceva.. (eniablog.wordpress.com)
- Tulburari in Vietnam Datorita Unui Cult (veghetorultrist.wordpress.com)
- Organizarea administrativa a Romaniei 1952-1956 (istorieevanghelica.ro)
- crazy !!!! (shockchat.wordpress.com)
Pingback: infinitul « Rokssana's Blog